Amintiri din studenţie - De vorbă cu un student la jurnalism

Despre Facultatea de Jurnalism… în provincie…

Pe Cristina am întâlnit-o la începutul anului universitar. Mică şi ciufulită, complet dezorientată, cu un şiret desfăcut la unul din adidaşi, de care doar ce se împiedicase. Pierdută parcă pe holul aproape pustiul al Facultăţii de Litere. „Nu ştii unde e U82? Am cam întârziat şi nu văd pe aici decât de-alde U15, U16, U17. Unde să dau eu de 82?!”. Doar i-am zâmbit şi i-am arătat sala cu mâna. Iar Cristina a zbughit entuziasmată la primul ei curs ca studentă la Jurnalism.
Astăzi, aceeaşi Cristina, puţin mai mare, tot ciufulită, pe treptele facultăţii, la soare, trăgând cu sete dintr-o ţigară....


Şi tu ai fereastră...?
Eh, fereastră... Aş fi vrut eu. Am încurcat borcanele şi am venit aiurea. Dacă nu ştiu să citesc oraru, aşa-mi trebuie. Şi să mă întorc acum în Micro 19 nu prea-mi vine.

Ştii, în caz că rămâi fără ţigări, e o sală de lectură aici în facultate, unde poţi să-ţi mai omori timpul...
Îs sătulă de lecturi. Numai lecturi şi conspecte am visat în ultima vreme. Parcă am dat la jurnalism ca să devorez biblioteci întregi. Şi culmea, că unele cărţi nici nu pot să-mi explic la ce-or să-mi folosească!

Facultatea asta nu prea e ce ţi-ai imaginat tu?
Mda, nu prea. Adică, mi se pare normal şi mie să citesc cărţi, să mă informez, să-mi fac o cultură generală... Da parcă prea numai cu asta mă ocup... şi nimic practic! Mi se pare aiurea să învăţ cum să fac lucruri doar citind, fără să le am în faţă sau fără să le experimentez în paralel.

Şi până la urmă ce ţi-ai imaginat tu?
Cum să zic... La început, abia terminasem liceul . Eram aşa bucuroasă că am intrat la jurnalism, şi încă printre primii, şi abia aşteptam să încep să fac ceva concret. Nu prea ştiam eu exact cu ce se mănâncă meseria asta, dar îmi plăcea tot ce văzusem la televizor, ascultam radio la greu, mai citeam şi câte un ziar... Mă încânta ideea. Speram să avem şi noi aici ceva laboratoare, aparatură, o cameră de filmat măcar. A trecut aproape un an şi eu n-am văzut nimic în singura sală care cică e laborator multimedia, în afară de nişte calculatoare... De care sigur găsesc la orice altă facultate m-aş duce.

De ce nu Bucureşti, Cristina? Dacă tot aveai atâta entuziasm...
Banii, distanţa de casă şi... mai ales admiterea. Aici am intrat cu dosar, acolo trebuia să dau examen de creativitate. Şi trebuie să recunosc că nu sunt vioara întâi la capitolul ăsta. Plus că nu mi se pare normal... inventezi ca să ai ocazia să înveţi o meserie în care invenţia e cel mai mare păcat?! Adică din câte ştiu eu, ca jurnalist, trebuie să scrii. Despre ce vezi sau despre ce nu vor alţii să vezi tu, să vadă întreaga lume. Nu să inventezi despre toate astea!

Deci nu regreţi că ai ales Galaţiul?
Într-un fel da... Mă gândesc că la Bucureşti mi-ar fi fost mai greu, dar aş fi avut mai multe posibilităţi, un alt fel de pregătire, poate mi-aş fi găsit mai uşor de lucru, chiar în domeniu. Plus că am auzit că acolo se fac cursuri cu oameni care lucrează efectiv în presă...

Să înţeleg că, pe lângă lipsa de aparatură, sunt şi profii o problemă?
Profii sunt ok... Cel puţin cei care chiar îşi fac treaba... Pentru că unii au şi alte activităţi pe lângă meseria de profesor, aşa că o neglijează pe asta... Ei ştiu multe, n-am ce să le reproşez, doar că, zic eu, le lipseşte activitatea continuă în mediul ăsta în care încearcă să ne iniţieze pe noi.

Ce-ţi displace cel mai mult la facultatea pe care o faci?
Mi se pare frustrant că îmi petrec vremea aici conspectând cărţi scrise de oameni care predau efectiv studenţilor de la Bucureşti. Şi mă simt parcă într-o lume izolată, ca şi cum eu aş avea parte de o altfel de pregătire, inferioară... E un sentiment tare neplăcut, dar până la urmă mi-am făcut-o cu mâna mea.

E clar că nu-ţi place să citeşti cărţi, dar îţi închipui că altfel de activităţi făcute aici în facultate te-ar ajuta mai mult?
Nu, de fapt, mi-am dat seama până la urmă că facultatea de jurnalism nu te poate face jurnalist. Îţi oferă doar un bagaj de cunoştinţe. Jurnalismul îl înveţi practicându-l efectiv. Şi mi-ar fi plăcut să avem şi noi ceva activităţi, să mergem la un ziar, la un post de radio, să vedem cum merge treaba în realitate. Şi să facem asta pe tot parcursul anului, nu doar în perioada de practică...

TV student nu e o oportunitate?
Ar putea fi, dar e un spaţiu atât de mic, avem posibilitatea să mergem doar o dată pe săptămână, noi cei de anul I, şi sunt mulţi studenţi care merg acolo, nu doar de la jurnalism – ceea ce iar nu mi se pare normal – şi fac lucruri pe care noi încă nu le-am învăţat... Despre filmări, regizează emisiuni, scriu ştiri. Eu mai am până acolo.

Care crezi că este calitatea absolut necesară oricărui jurnalist?
Neapărat trebuie să aibă sânge rece. Lucrezi cu oameni şi nu ştii niciodată la ce te poţi aştepta. Apar mereu surprize şi chiar pericole. E bine să-ţi păstrezi calmul în orice situaţie şi să acţionezi în aşa fel încât să-ţi fie cât mai bine.

Se vede că teoria ţi-ai însuşit-o bine. Rămâne de văzut practica... Până atunci, mai vrei jurnalism...?
Sigur. Nu renunţ aşa uşor. Nu până nu văd cu adevărat ce înseamnă asta. Iar insistenţa este o altă calitate obligatorie în presă.