Amintiri din studenţie - Noaptea de Înviere

Sâmbătă noaptea. E seara de ajun a Învierii şi micul oraş, care altădată picotea la adăpostul umbrelor, se află acum într-o mocnită aşteptare şi forfotă. Singura noapte din an în care întunericul lasă loc luminii, acelei lumini care vesteşte noua viaţă a lui Iisus - ajutorul şi speranţa tuturor celor care cred în ea şi o cinstesc cu evlavie. An de an, în Noaptea de Înviere, toată suflarea creştină se adună în faţa bisericilor, aşteptând cu credinţă Lumina.

Pornesc la drum prin noapte şi mă alătur grupurilor de tineri care se preumblă la întâmplare pe străzi. Pe măsură ce timpul se scurge, străzile devin tot mai animate. Pâlcuri de oameni roiesc de pe alei şi străduţe întortocheate. Tineri veseli şi entuziaşti, care probabil au început puţin mai devreme să sărbătorească învierea Domnului, cupluri de bătrâni care se ţin de braţ şi înaintează smeriţi şi plini de evlavie, familii tinere care îşi duc copiii să fie martori la miracolul Învierii. Îmi atrage atenţia un copilaş de vreo cinci anişori care abia îşi târâie paşii. Mama, mult prea antrenată într-o conversaţie cu o prietenă, îl ignoră, iar micuţul îşi şterge născucul cârn cu mâneca gecuţei, vădit deranjat că nu a fost lăsat acasă, să doarmă, la o oră aşa de târzie.
Peste tot culori pestriţe, un adevărat mozaic, de parcă doliul pentru Cel încă mort a fost de mult uitat... Amestec greu de parfumuri, semn că unii s-au primenit cu zel exagerat de sărbătoare... Rumoare din care prind ici un „Gata, ai făcut şi friptura?”, colo un „Al meu deja a băut cam mult” şi puţin mai încolo un „N-am mai găsit lumânări din alea de care mi-ai zis tu”

Chiar şi într-un oraş mic cum este Brăila poate fi dificil să te hotărăşti la ce biserică să mergi la slujbă. În 2010 însă voi spune „Hristos a înviat!” la Catedrala „Naşterea Domnului”. Cum în Catedrală deja nu mai ai loc nici să arunci un ac, îmi aleg un colţ mai retras de unde pot observa mai bine priveliştea... Privelişte parcă tot mai sumbră de la an la an. Privind la toţi oamenii adunaţi aici înţelegi cu tristeţe că pentru cei mai mulţi mersul la biserică în zi de sărbătoare e mai mult o modă, un eveniment social...
Vezi tineri ţinând într-o mână lumânarea şi într-alta o cutie de bere, tot tineri care şi-au cam pierdut răbdarea, pentru care e prea greu de suportat „suferinţa” de a sta în picioare şi care s-au şi aşezat pe câte o bordură să se odihnească. Veselia caldă şi blândă pe care ai aştepta-o într-un moment atât de solemn e spartă din când în când de râsete exagerate, nefireşti. Simţi în aer agitaţia şi nerăbdarea, dar e greu de spus dacă e nerăbdarea de a primi lumina sfântă sau aceea de a se întoarce acasă la masa încărcată cu bucate...

Mult mai puţini, şi totuşi aici prezenţi, sunt cei care trăiesc din plin misterul, taina cea mai adâncă. Citeşti în ochii lor credinţa, speranţa, lumina şi bucuria. Ei sunt cei care s-au pregătit vreme de şapte săptămâni cu sufletul, cu trupul şi cu casa, toate curăţite în această noapte. Ei sunt cu adevărat emoţionaţi de o bucurie neîncăpută în cuvinte. Iar ea este o fetiţă de vreo 12 ani care aşteaptă tăcută, cu ochii în pământ şi lumânarea în mâna-i tremurândă, miezul nopţii... Poate cea mai curată prezenţă dintr-un tablou atât de curios.

Şi iată că preotul iese în mijlocul tuturor, cu lumânarea aprinsă, rostind de trei ori „Veniţi de luaţi Lumină!”. Iar lumina se răspândeşte din mână în mână, cu bucurie şi cu vestirea „Hristos a Înviat!”. „Adevărat a Înviat!”, răspundem cu toţii, ca un cor pregătit din vreme, de fapt de aproape 2 000 de ani de istorie creştină... Şi îmi pare că în acea clipă cu toţii suntem egali, măcar pentru puţină vreme. Luăm Lumina Sfântă... Fumul greu al lumânărilor ne gâdilă nările şi se ridică înspre cerul rece şi înstelat către care continuă să răsune cuvinte:
„A înviat Hristos şi a biruit moartea! A înviat Hristos şi ne-a redat nemurirea! A înviat Hristos şi ne-a ridicat din pulbere la veşnicie! A înviat Hristos, ne-a vindecat de absurd şi a dat sens vieţii! A înviat Hristos, noi toţi vom învia!” Dar câţi mai rămân să asculte cuvinte ce mângâie sufletul, câţi stau la întreaga slujbă de Înviere...? Cei mai mulţi revin în limuzină, în vilă, în apartament, în cocioabă, pe străzi sau sub cerul liber. După rânduială, nu neapărat după merit.... Şi în timp ce clopotele bat, telefoanele mobile încep să sune în neştire, iar în jurul meu oameni urlă entuziasmaţi la telefoane „Hristos a înviat, băăăă!”....